Despre noi

Școala primară din cătunul Floreasca…

                Bucureștiul parcurge în dezvoltarea sa drumul tipic orașelor, cu toate contradicțiile și contrastele lor economice, social-culturale și edilitare. Iau ființă o serie de întreprinderi mari, hoteluri și magazine luxoase, un centru cu aspect occidental, cu locuințe elegante, cu sedii de bănci, și contrastând cu acestea, periferiile întinse înotand în noroi și praf, cu case insalubre, fără canalizare, apă și lumină. Ca urmare a dezvoltării Capitalei, așezările rurale mărginașe (Herăstrău, Floreasca, Cotroceni etc.) sunt încorporate treptat, devenind cartiere. Dintre toate acestea care țineau de comuna Băneasa, Cătunul Floreasca era cel mai apropoiat de limita de nord a Bucureștiului. De altfel și locuitorii cătunului, prin ocupațiile lor, deserveau Capitala, fiind cărăuși, zugravi, vopsitori, taxatori și manipulanți de tramvaie; în general o populație nevoiașă, cu mijloace materiale reduse. Numele cătunului și apoi al cartierului se pare că ar veni de la Anica Floreasca, proprietara unei moșii întinse pe teritoriul căreia a apărut și cătunul cu același nume.

                O privire asupra planului cartierului Floreasca, așa cum arăta el la sfârșitul secolului al XIX-lea, scoate în evidență faptul că cea mai mare parte a teritoriului său era ocupată de ogoare, vii, cariere de nisip și argilă (Groapa Floreasca) maidane, islazuri unde pășteau vitele, case țărănești cu prispă, ulițe nepavate, șanțuri mereu pline de apa ploilor. O aglomerare de case cu o populație mai numeroasă exista doar în apropiere de bariera Dorobanților. Cu toate acestea, copii de școală erau nevoiți să parcurgă distanțe mari prin noroi, praf, frig până la școlile vecine din comuna Băneasa ori cătunul Herăstrău .

                Un document edificator îl constituie adresa cu numărul 8.395 din 1890, prin care învățătoarea Eliad Zoe cere M.I.P. transferul în orașul București pentru că, spune domnia sa: „Sunt singură la școala mixtă din Cătunul Herăstrău, care este mai grea decât cele ce le-am avut până azi, întrucât îmi vin copii și din cătunele Floreasca și Pipera cu care se învecinează.”  În aceste condiții se impunea ca necesitate înființarea unei școli primare și în Cătunul Floreasca.

                Cercetând numeroase documente ale vremii păstrate la Arhivele Statului, fondul Ministerului Instrucțiunii Publice și la Biblioteca Academiei R.S.R.  ajungem la concluzia că școala a luat ființă în anul 1891, așa cum reiese din câteva documente importante asupra cărora ne-am oprit mai mult. Unul dintre acestea este aprobarea de transfer la școala din cătunul Floreasca a învățătorului Nicolaie Stoienescu, dată la 6 noiembrie 1891 de Ministerul Instrucției Publice. însă documentul cel mai edificator că școala noastră s-a înființat în toamna anului 1891 ni se pare a fi memoriul adresat ministrului intrucțiunii publice de către învățătorul Nicolaie Stoienescu prin care cere material didactic necesar înzestrării școlii ca fiind „nou înființată”. Acest lucru este atestat de borderoul de inspecție din anul 1891 prezentat mai jos și în care, la nr. 11, figurează ca fiind inspectată și școala din cătunul Floreasca, plasa Dâmbovița, județul Ilfov, ca școală comunală.  În concluzie, școala noastră a fost înființată la începutul anului școlar 1891/92 cu un singur post de învățător, cu trei clase (I, II, III) și cu 25 de elevi (în următoarele luni numărul ajungând la 47) sub denumirea de: Școala Primară Mixtă din Cătunul Floreasca, comuna Băneasa, Plasa Dâmbovița, județul Ilfov.

                În perioada 1891-1896 școala a funcționat într-un local cu o singură cameră de 3,5 x 2,8 m închiriată. Ulterior, devenind instituție de stat, școlii i se crează posibilitatea funcționării în mai bune condiții, mai ales în privința clădirii, conform celor ce pot fi constatate din dispoziția dată de Ministrul Instrucției Publice, primarului Capitalei.

                În 24 aprilie 1896, institutoarea dirigintă a școlii, Florica Gîrbea, prin adresa nr. 106 către primarul Capitalei, continuă demersurile pentru închirierea unui nou spațiu, insistând asupra urgenței rezolvării acestei probleme întrucât clădirea în care se afla școala a fost închiriată, proprietarul acesteia dându-i o altă destinație.

                În urma acestor insistențe între primăria orașului București de o parte și Ioniță Stan, proprietar de alta, intervine un contract de închiriere a unui nou spațiu, situat pe Calea Dorobanților nr. 185, sediu în care a funcționat până la construirea imobilului din strada Școlii Floreasca nr. 5. Noul spațiu avea, spre deosebire de cel vechi, două camere, una de 4,16 x 4,16 m și alta de 4,16 x 2,8 m, iar proprietarul s-a angajat ca în același an să mai construiască o cameră.

                Făcându-se o nouă numerotare a școlilor din raza orașului București, cu prilejul intrării în subordinea lui a unor cătune și școli primare rurale, școala noastră începe să se numească „Școala primară mixtă nr. 3”, funcționând sub această denumire până în 1919 când, ca urmare a creșterii populației școlare, în cartier încep să funcționeze două școli. Odată cu decizia M.I.P. nr. 86398/1919, la 1 septembrie 1919 școala se demixtează, fiind înființată școala de băieți care, neavând un spațiu propriu, funcționează tot în sediul din Prelungirea Dorobanților nr. 185, așa cum reiese din raport.

                Cele două școli primesc denumirea de „Școala primară de fete nr. 31” și „Școala de băieți nr. 31”, având ca director pe Gîrbea Florica (fete) și Vintilă Dinu (băieți). Condițiile de funcționare, începând cu acest an școlar, devin și mai grele, una dintre școli funcționând dimineața, iar cealaltă după-amiaza. La această situație se adaugă și faptul că spațiul închiriat fusese mult deteriorat în timpul primului război mondial, fără ca primăria orașului să fi luat măsurile necesare pentru îndreptarea acestei grave stări de lucruri, așa cum reiese din raportul Revizoratului Școlar din București către Ministerul Instrucției Publice prin care se cere ca: „Onor Minister să intervie energic către Administrație comunală ca aceste neajunsuri care pun într-o tristă lumină capitala țării să înceteze cât mai grabnic.”

                Erau imperios necesare intervenții pentru procurarea unui spațiu mai încăpător, precum și a mobilierului necesar. Demersurile și intervențiile pentru construirea unei clădiri proprii au durat ani de zile (în anul 1923 cele două școli funcționează încă în vechiul spațiu, așa cum reiese dintr-o cerere de transfer din 15 octombrie 1923 a unei învățătoare). Ca urmare a eforturilor depuse de cei doi directori, Gîrbea Florica și Vintilă Dinu, s-a instituit un comitet local al cartierului prin grija și demersurile căruia au fost strânse fondurile necesare cumpărării terenului de la Voica Trache Marin cu o suprafață de 2.500 mp, iar la 18 noiembrie 1923 s-a pus piatra de temelie a noii clădiri executată după planurile arhitectului Constantinescu Roda „menit a servi de locaș de cultură a băieților și fetițelor din cartierul Floreasca” așa cum se notează în „Cartea de aur” a școlii de băieți și fete nr. 31 (donată școlii în anul 1923). Un rol important în construirea localului a avut și Preotul Andreescu Lupașcu.

                Printre primii donatori de fonduri pentru noul local figurează Ministrul Instrucțiunii Dr. C. Angelescu. Cheltuielile de construire a imobilului au fost suportate în principal de Primăria Capitalei. În plus, „la construirea acestui local, locuitorii au contribuit cu 236.995,8 lei, iar Primăria Capitalei cu 5.489.609,79 de lei.” Școala a fost terminată în anul școlar 1925/26 și cuprindea inițial: subsol, parter și două etaje. La parter a funcționat școala de băieți nr. 31, iar la etajul unu școala de fete nr. 31, având în total opt săli de clasă, cancelarii și muzeu. Etajul al doilea era destinat locuințelor directorilor școlii. La subsolul clădirii a fost amenajată o cantină școlară care asigura zilnic masa a circa 150 de elevi, nu doar din școală, ci și elevilor școlilor 48, de fete și de băieți, din strada Moceanu. De asemenea, în clădirea școlii au funcționat atelierele de tâmplărie pentru băieți și croitorie, lenjerie și țesut pentru fete. Corp comun cu imobilul școlii era și Ateneul popular al cartierului Floreasca, numit „Alexandru Vlahuță”. Acest nume a fost adoptat și de școală deși nu s-a găsit nici un document prin care Ministerul Intrucției Publice să îl fi acordat. Acest lucru îl evidențiază și faptul că nu există nici un sigiliu al școlii cu acest nume, ci doar apare sub formă de antet pus de direcțiunile celor două școli.

                După recensământul general, făcut în anul 1933, au fost găsiți în cartierul Floreasca 2.481 de copii buni de școală din care 393 de elevi erau la Școala Nr. 31 de băieți și 320 la Școala de fete, iar la școlile secundare erau 419 elevi.

                În 1926, în clădire funcționează, pentru scurtă vreme, și liceul „M. Eminescu” mutat ulterior în localul Liceului „I. L. Caragiale”, fost Seminar Pedagogic Universitar „Titu Maiorescu”.

                 În anul 1940, etajul 2 al clădirii se dărâmă în urma cutremurului din 9-10 noiembrie, clădirea rămânând cu un singur etaj. Sub denumirea de „Școala primară de băieți nr. 31” și „de fete nr. 31” școala a funcționat până la 1 septembrie 1948 când, în urma reformei învățământului, s-au transformat în școli elementare de șapte ani cu ciclul I pentru clasele I-IV și ciclul al II-lea pentru clasele V-VII, păstrând același număr, școala de șapte ani devenind obligatorie.

                În urma raionării, în anul 1954 fiind realizată o nouă numerotare a școlilor elementare de șapte ani, școala de fete nr. 31 primește nr. 15, iar cea de băieți – nr. 16. Aceste denumiri s-au păstrat până la începutul anului școlar 1956/1957 când, prin mixare, școala s-a numit „Școala de 7 ani mixtă nr. 15”. În anul 1964 a primit denumirea de „Școala generală de 8 ani nr. 15”, iar în 1965 a dat prima serie de absolvenți a opt clase. Începând din acest an, școala se numește „Școala Generală nr. 15” nume pe care l-a purtat până în anul 1999.

                Odată cu creșterea populației școlare și a obligativității învățământului, de la șapte la opt ani și apoi la zece, s-a impus și necesitatea lărgirii spațiului școlii. Astfel, în anul 1968, pe lângă reparațiile capitale făcute școlii existente, s-a dat în folosință noua aripă  (Corpul nou) care cuprindea zece săli de clasă și două laboratoare. Construcția noii aripi a școlii, precum și reparațiile și reamenajările vechiului imobil se datorează inițiativei, demersurilor, muncii neobosite a directoarei Ietcu Elena, dir. adj. Vlăduț Anica și profesorului Jercan Petre, delegat de conducerea școlii pentru a urmări efectuarea lucrării în termen și în bune condiții.

Conducerea școlii

                 Înfiițată în anul 1891, Școala primară din cătunul Floreasca, comuna Băneasa, plasa Dâmbovița, județul Ilfov, a funcționat, conform prevederilor legii instrucțiunii publice din 1864 privind școlile rurale, cu un singur învățător: Nicolae Stoienescu. Deși încă din 12 august 1891 Ministerul Cultelor și Instrucțiunii publice anunța scoaterea la concurs a 14 posturi de învățător pentru școlile rurale ale județului, printre care figurează și școala rurală din cătunul Floreasca . Postul de învățător la această școală este ocupat prin transfer, o dată cu acesta luând ființă în fapt și școala. Învățătoarea Persida Popovici, care vine la această școală din cătunul Dudești-Cioplea la câteva luni după încadrarea învățătorului N. Stoienescu, apare ca suplinitoare, postul fiind în continuare liber a fi ocupat de un titular (sau de însăși P. Popovici care solicita aceasta, răspunzându-i-se „să se prezinte în fața unui juriu examinator”).
Prima dirigintă a școlii a fost Florica Macri Gîrbea în perioada 1892-1929. Primul director al școlii de băieți, înființată în septembrie 1919, a fost institutorul Dinu Vintilă. S-a născut în comuna Topalu, județul Constanța, în anul 1875. Și-a început activitatea didactică în comuna natală, transferându-se ulterior de la Constanța la București (anul 1919). Aici, încă de la înființarea acestei școlii, a depus o activitate meritorie, alături de directoarea școlii de fete Florica Gîrbea, mai ales pentru strângerea fondurilor necesare construcției noii clădiri, cât și pentru dotarea corespunzătoare a acesteia. Pentru meritele sale în culturalizarea maselor din cartierul Floreasca, cât și pentru activitatea sa ca dascăl, memoria lui a fost cinstită acordându-se fostei străzi Tonolla, numele de Dinu Vintilă.

Echipa managerială a unității școlare urmărind cele patru etape de evoluție ale acesteia: 

I. Școala Primară Mixtă – Cătunul Floreasca, comuna Băneasa, plasa Dâmbovița, județul Ilfov.
1. Stoienescu Nicolae 1891-1892
2. Popovici Persida 1892
3. Macrim Gîrbea Florica 1892-1896
Observație: Aceste trei cadre didactice au funcționat în perioadele respective ca învățători, școala având un singur post.

II. Școala Primară Mixtă nr. 5, București
1. Gîrbea Florica 1896-1919

III. Școala Primară nr. 31 (nr. 15) fete și nr. 31 (nr. 16) băieți
1. Gîrbea Florica 1919-1929 1.Vintilă Dinu 1919-1931
2.Teodorescu Maria 1930-1939 2.Chiriță Alexandru 1931-1932
3. Sînzianu Demetra 1939-1952 3.Stoleru Alexandru 1931-1932
4. Ionescu Aristia 1952 4.Teodorescu Traian 1946-1947
5. Balilescu Elena 1953-1965 5.Prahoveanu Dumitru 1947-1949
6. Iacob Octavia 1955-1956 6.Muzinchievici Ioanichie 1949-1950
7.Rebreanu Romulus 1950/52
8.Gagiu Diaconu Madeene 1952-1953
9.Șerbănescu Const 1953/56

IV. Școala Generală nr.15 / Liceul Teoretic ,,Alexandru Vlahuță‘‘
1. Nicolescu-Poenele Ion 1956-1960
2. Cuparencu Irina 1960-1963
3. Ietcu Erena 1963-1967
4. Mircescu Elvira 1967-1969
5. Cucuta Gheorghe 1969-1970
6. Mina Stana 1970-1980 / 1984-1989
7. Georgescu Mircea 1980-1984
8. Ionescu Elena 1989-1990
9. Angelescu Mircea 1990-1991
10. Pățan Constanța 1991-1997
11. Constantinescu Elena 1997-1998
12. Săvinuță Mioara 1998-2002
13. Toma Carmen 2003-2022
14.Rizea Nelu-Gabriel 2022-prezent

Directori adjuncți:
1. Iacob Octavia 1956-1962
2. Ietcu Elena 1962-1963
3. Vlăduț Anica 1963-1969
4. Iancu Rodica 1966-1973
5. Zlate Viorel 1998-2010
6. Costea Tania 2010-2011
7. Aichimoaie Adrian Ilie 2011-2016
8.Rizea Nelu Gabriel 2016-2022
9.Voicu Florina ian-aug.2022
10.Popescu Maria – Magdalena 2022-prezent

(Textul de prezentare, datele și informațiile istorice au fost extrase din lucrările monografice realizate de prof. Mioara SAVINUȚĂ și prof. Adrian Ilie AICHIMOAIE)